interviu Tudor Meiloiu

Interviu cu Tudot Meiloiu

artist plastic român,

membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, 

cu multe expoziţii personale şi de grup   

                  Îl cunosc pe maestrul Tudor Meiloiu de câţiva ani şi ne-am mai întâlnit din când în când pe la diverse expoziţii sau vernisaje, unde ajungeam şi eu destul de rar, din cauza timpului care ne preseazã. Vrem sã facem foarte multe lucruri într-o secvenţã de timp aşa de scurtã.

         Odatã m-a invitat sã merg la el la un vernisaj şi sã îi vãd picturile, de fapt zicea cã sunt printre cele mai recente. Expune împreunã cu alţii, undeva într-o încãpere a nu ştiu cãrei instituţii din Bucureşti, de pe lângã  staţia Izvor,de pe malul Dâmboviţei. Ulterior am aflat cã era vorba de Bancorex. Eu pânã atunci nu îi vãzusem maestrului picturile.

Când am ajuns,dupã ce am cãutat destul de mult acea galerie, nu prea ştiam pe unde vine, am gasit-o. A trebuit sã apãs pe nişte butoane care sunau, sã anunţe pe cineva care sã-mi dea voie sã intru.

Ajunsesem destul de devreme, cu o jumãtate de orã înainte de a începe vernisajul, la artişti aşa este, dacã se anunţã o orã sã zicem cinci, se prelungeşte din cauza celor care întârzâie cu încã o orã.

Aşa e moda, dacã ajunsesem cu o jumãtate de orã înainte era nefiresc, deşi în interior erau mai mulţi care veniserã, eu totuşi eram printre primii. Maestrul m-a întâmpinat şi mi-a zis sã mã simt bine, m-a întâmpinat şi soţia dânsului care era foarte chochetã şi voia sã facã sã se simtã bine toatã lumea. Am vãzut pe simeze tablouri de diferite stiluri şi diferite nume.

Stiam cã e o exoziţie de grup şi am început sã mã uit, însã de la început mi-au atras atenţi-a cateva tablouri , în numãr de cinci , aşezate pe mâna stângã de la intrare,  mare mia- fost mirarea când am vãzut cã sunt ale lui Tudor Meiloiu.Am rãmas sã mã uit la ele pentru cã m-au fãcut brusc sã mã simt într-o nouã realitate. Asta nu e greu pentru mine sã mã rup imediat de ce este în jurul meu şi sã mã gândesc la cu totul şi cu totul altceva.

Aşa cã  m-am aşezat în faţa acelor tablouri care mi se pãruserã de o manierã cu totul şi cu totul specilã, îmi dãdeau o senzaţie aşa de plãcutã şi de finã , parcã mã ajutau sã mã rup şi mai mult de exterior şi sã continui un poem pe care eu voiam sã-l scriu, însã nu prea puteam sã mã las în voia lui ca sã-l pot trãi şi s-a îl pot exprima. Deşi în jurul meu era aşa de multã gãlãgie nu o bãgam in seamã şi am simţit nevoia sã mã îndepãrtez puţin de acele tablouri fascinante şi sã le privesc de la distanţã.Cum acolo era aşa de multã lume dar şi multã luminã, m-am dus la etaj sã le privesc de sus şi sã mã pot bucura de la înãlţime de o asemenea privelişte.

Tablourile exprimau ceva deosebit de plãcut, parcã erau nişte grãdini solare care mã duceau cu gândul la o pajişte întinsã dar în acelaşi timp liniile pe care le trasase în stil decorativ îmi dãdeau o senzaţie de curgere şi de trecere de la o realiatate destul de grea şi de imposibil de asimilat, respingatoare la o  lume care pluteşte. Liniile  transparene mã duceau cu gândul undeva departe, parcã erau drumuri câtre ceva care era doar în mine însãmi şi eu trebuia sã caut sã exprim şi sâ gândesc despre realitãţi ascunse.

 Petalele florilor, care pluteau, venite de undeva dintr-o altã lume mi-au deschis dintr-o datã o stare de bucurie şi o speranţã cã în mintea noastrã existã stãri şi trãiri mai înalte decât obişnuiţa şi rutina.

Mi-am zis, dacã acest artist trãieşte aşa de fumos  şi se exprimã la aceastã scarã, de ce sã nu mã bucur şi eu de ce vãd zilnic în interiorul meu,  de ce sã nu visez mai departe aşa cum simt cã ar trebui sã vizez.

Parcã începusem sã scriu un poem în ziua aceea când am avut aceste senzaţii şi aceste emoţii artistice provocate de un artist. Poemul urma sã mi-l scriu, sã mi-l recompun. Simţeam cã în mine existã aceastã putere de detaşare, de golire, de interiorizare.

 Stând în faţa unei lucrâri de artã eu, spectatorul puteam ajunge undeva într-un alt spaţiu sau într-o lume pe care eu încercam sã mi-o gãses şi sã mi-o pot exprima.

Ulteror am simţit nevoia sã am o discuţie cu maestrul Meiloiu şi dânsul a avut acestã amabilitate sã îmi acorde un interviu.

Aşa cã nu am mai stat pe gânduri şi am avut o discuţie interesantã despre arta lui şi despe munca lui de artis.

În câteva cuvinte cred cã am înţeles câteva lucruri esenţiale.

 -Maestre, cum pictaţi?

-Cu sufletul şi cu inima!

-Ce este culoarea pentru dumneavoastrã?

-Este picãtura de luminã strecuratã cu ştiinţã şi bucurie. Simt o veselie foarte mare atunci când  pictez.

Acolo e lumea mea perfecta, însã îţi trebuie multã strãduinţã pentru asta, trebuie sã munceşti mult.

-Cum vã simţiţi când pictaţi?

-Sunt într-o permanentã revelaţie, mã simt ca un copil , şi descopãr mereu şi mereu lucruri noi care mã derterminã sã caut şi mai mult, e o lume absolut superbã, cea de artist, însã eu vorbesc de lumea mea interioarã, de lumea minţii mele, şi descoperind noi forme de exprimare devii şi mai puternic şi parcã mai bun.

-Deci dacã munceşti, devii cu un potenţial creatror din în ce mai mare , fãrã muncã nu se poate face mare lucru, trebuie sã studiezi mereu ca sã nu rãmâi la un acelaşi nivel dupã care nu mai poţi sã faci nimic, tot timpul trebuie  sã înveţi câte ceva şi sã aprofundezi.

-Încerc sã mã regãsesc în acumulãrile din timp. Am şi o experienţã în spate care îmi dã voie sã spun asta , dar sigur, nu trebuie sã rãmân doar la experienţele şi acumulãrile din timp, trebuie sã le duc pe acestea mai departe.

-Transparenţele, cum le realizaţi? Ce vreţi sã transmiteţi prin aceastã tehnicã, pentru cã trebuie sã vã zic cã sunteţi un maestru la acest capitol. Se pare cã nici un altul de prin preajmã sau de aici nu vã întrece. Ce înseamnã pentru dumneavoastrã aceastã tehnicã?

-Luminile sunt utilizate de mine pentru a merge în paralel cu trecerea ireversibila a timpului,  curgerea lui şi starea noastra de existare în el.

-Cum vã raportaţi la infinit?-În contextul social actual, încerc sã mã raportez la trãiri, pentru cã pictura este o trãire şi eu sunt unul dintre cei care transcend natura în spaţiul ambiental. Transcendenţa este prezentã la mine tocmai prin aceastã atmosferã de mister pe care încerc de atâta timp sã o descopãr. Chiar dacã noi suntem limitaţi în timp, arta poate sã pãtrundã în acele sfere infine ale existenţei umane, şi punând în ecuaţie timpul cu trecerea lui, cred cã reuşesc într-o mare mãsurã sã am aceastã percepţie a veşnicei.

-Cine sunteţi ca pictor?

-Sunt exponentul propriilor mele încercãri şi redescoperiri .

-Cum vã raportaţi la exterior?

-Pictura mea este specialã, unicã şi eu nu mã raportez la alţii, ci  mã pun la întrecere cu mine însumi. Cu ceea ce vreau eu sã ating şi sã percep, sã pictez, sã exprim prin formã şi culoare, prin ceea ce simt, mã  pentru cã pictura este mai întâi emoţie esteticã, sentiment, viaţã spirtulã şi mai puţin orgloliu omenesc. În plan real, concret , am aşa o anumitã nobleţe şi anumit statut , ţin la ceea ce înseamnã sã fii artist, şi sã fii respectat ca artist, chiar dacã acuma artiştii nu prea mai au aşa o mare importanţã pentru societate, pentru cei care în mod normal ar trebui sã îi caute şi sã fie galeriile pline de viziatatori ca în alte tari.

-O sã vinã şi la noi vremea asta.

-Vom vedea. Eu nu mã duc la magazinele de artã, ca sã mi se vândã o lucrare, sau sã mã rog de cineva sã vinã şi sã mã vadã cum pictez sau ce fac.Ţin la condiţia mea de pictor, asta e o jignire sã te duci şi sã te expui în felul acesta. Am vrut întotdeauna sã fiu eu însumi.

-Din pãcate pentru noi care suntem mai tineri nu prea avem de ales decât sã ne promovãm singuri arta chiar dacã suntem luaţi în râs, desconsideraţi şi trãim acest sentiment al inutilitãţii. Dar ce simţiţi când pictaţi, cum existaţi ca spirit atunci când sunteţi doar dumneavoastrã singur în atelier.

-Eu când mã aşez în faţa pânzei, am imaginea în minte şi mã raportez la formã, luminã, culoare, mã autocorectez, şi existã si pericolul în momentul în care lucrez sã o încarc prea mult şi devine dizgraţios.Trebuie sã fiu atent.

-Ca om cum va raportaţi la alţii.

-Existã o legãturã specificã pe care o cultiv cu foarte multã plãcere la confraţii mei, încercând sã îi privesc cu foarte multã atenţie şi fãrã sã mã leg de principile şi modalitãţile lor de a lucra, nu intru în polemici şi nici nu-i critic, cultiv un anumit respect şi o anumitã demniate, care ţine de nobleţea fiinţei omeneşti,  pentru cã ştiu cã de multe ori pictura   serveşte la nevoia  noastrã de catarsis, de metanoia.

-Cum vã priviţi evoluţia dumneavoastrã de artist şi de om?

-Am încercat sã mã detaşez de mentorii mei, mişcare realizatã în timp, iar conseciţa este ce vedeti şi ziceţi cã vã place. Cum am realizat asta?  Prin seriozitate, muncã, perseverenţã şi ore în şir petrecute în faţa şevaletului.

-Aveţi ceva special sã  spuneţi altora?

-Da, dacã ai chemare şi simţi nevoia sã spui, atunci meritã sã te apuci, dacã nu simţi aceastã chemare, mai bine îţi vezi de treabã şi faci cu totul altceva .

-Vã mulţumesc foarte mult maestre şi sperãm ca pe viitor sã avem o foarte bunã colaborare şi sã învãtãm multe de la dumneavoastrã ca om şi ca artist.   

Dacã vreţi sã ştiţi şi sã aflaţi mai multe despre maestrul

Tudor Meiloiu accesaţi pagina web:

www.tudormeiloiu.wordpress.com 

Ilinca Natanael